Archive for februarie 5, 2010

GE: Fondurile europene de 30 mld. euro pentru sunt planul Marshall pentru Romania

Cristian Colteanu, 58 de ani, conduce de aproape trei ani operatiunile pe care gigantul american General Electric (GE) le deruleaza in Romania, Bulgaria si Republica Moldova.

Odata cu preluarea functiei pe care o detine in prezent, Cristian Colteanu a pasit intr-una dintre cele mai mari scoli de manageri din lume, GE fiind cunoscuta ca o pepiniera in ceea ce priveste dezvoltarea liderilor, informeaza Ziarul financiar.

Optiunile gigantului american in alegerea directorilor de tara sai au vizat de multe ori persoane care lucrand in pozitii cheie in structuri de stat au putut sa-si faca relatii la care sa apeleze atunci cand intra in sectorul privat. De altfel, si predecesorul sau, Dan Ionescu, absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, a fost in perioada 1977-1984 director pe relatia cu SUA in cadrul Ministerului Comertului Exterior. Colteanu spune ca din ultimii 20 de ani de la Revolutie, in urmatorii patru se va scrie istorie, importanta lor fiind majora cel putin dintr-un punct de vedere: cel al atragerii fondurilor europene si al mentinerii investitorilor pe piata locala.

„Din ultimii 20 de ani, Romania trece acum printr-un moment istoric. Niciodata tara noastra nu a beneficiat de un plan Marshall, de peste 30 de miliarde de euro, bani care sunt dati de UE. Nu cred ca vom mai avea vreodata o astfel de oportunitate pentru dezvoltare si suntem obligati sa o fructificam. Mai sunt patru ani, iar guvernul va juca un rol esential in accesarea acestor fonduri”, spune Colteanu, absolvent al Institutului Politehnic din Bucuresti.

De la aderarea din 2007 la UE, Romania a reusit in trei ani de zile sa atraga numai 1,3 miliarde de euro din banii pe care Europa i-a pus la dispozitie pietei locale. In schimb, in loc sa beneficieze de aceasta facilitate, Romania a platit la bugetul Uniunii Europene circa 3,2 miliarde de euro, potrivit datelor Ministerului Finantelor, scrie Ziarul financiar.

„Finantarea proiectelor in 2010 nu ar trebui sa constituie o problema pentru ca exista fondurile europene. Asimetria intre expertiza autoritatilor locale si cea a mediului de business ingreuneaza insa accesarea acestor bani”, este de parere Colteanu.

In contextul in care anul trecut parghiile lasate la indemana guvernului pentru elaborarea unor strategii care sa genereze cresterea economica au fost destul de limitate, in urmatorii patru ani focusul ar trebui sa devina tocmai accesarea acestor finantari. „Guvernul va juca un rol important anul acesta pentru ca in 2009 nu au fost multe lucruri de facut. Parca a fost o constelatie nefavorabila pentru intreaga regiune”, este de parere Colteanu.

Directorul GE pentru regiunea Romania, Bulgaria si Republica Moldova crede ca anul 2010 va aduce o crestere economica usoara, dar si o competitie pentru mentinerea si atragerea investitiilor private. „Pentru 2010 estimez o crestere economica usoara, dar cred ca vor exista probleme legate de deficitul bugetar si de somaj. Daca ne vom confrunta in continuare cu o lipsa a investitiilor coerente in domenii strategice, Romania nu va putea micsora decalajul in domeniul infrastructurii fata de alte tari”, spune Colteanu, potrivit Ziarul financiar.

Potrivit acestuia, exista mai multe solutii prin care Romania isi poate creste atractivitatea in fata investitorilor privati, unul dintre cele mai importante lucruri de rezolvat fiind reducerea birocratiei. „Bugetul multianual poate reprezenta o cale pentru atragerea investitorilor. De asemenea reducerea birocratiei prin crearea unui one stop shop, adica un loc unde investitorul sa poata obtine toate informatiile necesare deodata, poate reprezenta un punct de atractie. Realizarea unor planuri coerente pe termen lung pe domenii strategice poate constitui un avantaj pentru Romania in atragerea si pastrarea investitiilor”, este de parere Colteanu. De exemplu, in domeniul dezvoltarii proiectelor de energie regenerabila, mecanismul birocratic ii impiedica pe multi investitori sa-si dezvolte planurile.

„Parteneriatele public-private, care pot fi un vehicul foarte important pentru atragerea de investitii, nu merg asa cum ar trebui. Acestea sunt obstacole serioase pentru investitii, pentru ca nu exista inca o sincronizare intre legislatia primara, secundara si normele aplicative”, explica reprezentantul GE. Dupa un 2009 in care piata de fuziuni si achizitii a scazut in valoare cu 75%, majoritatea investitorilor preferand sa-si pastreze lichiditatile fie in asteptarea unor vremuri mai bune, fie estimand o continuare in ceea ce priveste deprecierea activelor, Colteanu spune ca spiritul competitiv va reveni, scrie Ziarul financiar.

„Va exista o revenire in domeniul de fuziuni si achizitii pentru ca se simte nevoia pentru consolidare. Astfel, 2010 va fi un an mai bun pe aceasta zona pentru ca institutiile financiare incep sa deblocheze liniile de creditare”, spune Colteanu. In continuare vor fi afectate domenii precum industria sau constructiile, dar pot aparea oportunitati pe segmente cum ar fi energie verde sau sanatatea.

In ceea ce priveste businessul pe care il conduce, care, potrivit estimarilor ZF realizate pe baza datelor comunicate de companie, a ajuns anul trecut la circa jumatate de miliard de dolari in regiune, o divizie s-a remarcat cu precadere devenind adevarata vedeta a operatiunilor GE, cel putin pentru piata din Romania.

„Divizia VIP a anului 2009 a fost GE Energy care a castigat contractul cu CEZ. La fel au stat lucrurile si in Bulgaria unde am castigat un contract pentru un parc de 50 de MW la Varna”, spune Colteanu. Anul trecut, GE Energy a semnat cu CEZ un contract pentru livrarea a 101 turbine eoliene pentru parcul pe care cehii il construiesc la Cogealac. In 2008, GE a mai castigat un contract tot cu CEZ pentru 139 de turbine eoliene pentru parcul eolian de la Fantanele, scrie Ziarul financiar.

In total, CEZ va ridica in cele doua localitati dobrogene 240 de turbine eoliene, cu o putere instalata de 600 de MW, cat un reactor de la Cernavoda, in care vor investi 1,1 miliarde de euro. In afara de CEZ, GE a mai castigat un contract major pentru investitia de 500 de milioane de euro pe care Petrom o face intr-o unitate de productie a energiei de 860 de MW pe platforma rafinariei Petrobrazi.

„Este al treilea an de crestere consecutiva pentru GE in ceea ce priveste veniturile, si desi ritmul a fost mai scazut comparativ cu cel din exercitiul financiar anterior, este totusi o performanta tinand cont de contextul economic, social si politic”, spune Colteanu. „Nici anul 2010 nu ofera un context mult schimbat fata de cel de anul trecut, dar cu siguranta este mai prietenos. Astfel, daca pana acum eram intr-o postura oarecum rezervata, cred ca putem trece la ofensiva”, a conchis Colteanu.

Gigantul american este interesat si de o colaborare pentru constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, anuntul fiind facut la jumatatea lunii ianuarie cand GE a semnat un contract de 146 mil. dolari pentru intretinerea unitatilor nucleare 1 si 2 pentru urmatorii opt ani. Semnarea acestui contract vine in contextul in care in ultimii ani americanii de la GE s-au impus pe piata locala ca fiind unul dintre principalii furnizori de echipamente pentru proiectele de miliarde de euro din industria energetica. In ceea ce priveste reactoarele 3 si 4, reprezentantii GE spun ca grupul nu va contribui financiar la viitorul proiect, fiind interesat doar de posibilitatea livrarii de echipamente pentru cele doua reactoare noi care vor fi construite pe platforma de la Cernavoda si care vor avea o valoare de 4 miliarde de euro, informeaza Ziarul financiar.

Oportunitati in criza: Totusi in anul 2009 nu a fost o criza de oportunitati, iar faptul ca pe agendele guvernamentale se regasesc politici pentru promovarea energiei verzi, pentru preventia medicala, pentru dezvoltarea durabila si infrastructura constituie un avantaj pentru noi.

Fuziuni si achizitii: In ultimii doi ani, piata de fuziuni si achizitii a inregistrat un declin. Este un raspuns normal la criza pentru ca fiecare CEO s-a concentrat pe supravietuire. Dar, strategia de business trebuie sa se schimbe, spiritul competitional revine, vanzatorii devin mai realisti.

Industrii afectate: In 2009, constructiile si industria au fost cele mai afectate zone si nu cred ca anul 2010 va aduce schimbari majore.

2010, an bun de casa noua: Pentru cei care vor sa-si construiasca o casa acum cred ca este cel mai bun moment pentru ca este mai ieftin, iar bancile au inceput sa taie din dobanzi tocmai pentru a da drumul la procesul de creditare.

Cucerirea teritoriala: Cred ca vom asista la o abordare mai agresiva a teritoriului. Daca pana acum, investitile se duceau in orasele mari, acum cred ca se vor orienta spre zone mai mici, dar care au un potential bun in ceea ce priveste resursa umana.

Relatii bilaterale: Cred ca este necesara reactivarea relatiilor comerciale cu tari cu care Romania a avut in mod istoric relatii bilaterale foarte bune, in afara spatiului UE.

Avantajul diversificarii: Faptul ca avem un portofoliu diversificat constituie un avantaj in fata crizei. Daca de exemplu nu exista cerere pentru tehnologie noua, oricand ne putem orienta pe partea de service sau de mentenanta.

Cooperare public-privata: Mediul privat si autoritatile locale trebuie sa-si dea mana pentru cresterea economica.

Cele mai importante contracte semnate de GE pe piata locala au vizat investitii majore in domeniul energiei care urmeaza sa fie realizate de companii lideri de piata cum ar fi Petrom, CEZ (Cehia) sau Nuclearelectrica.

Domeniul energetic se anunta a fi unul extrem de atractiv si in anii care vor urma, asa cum a declarat recent si Carmen Neagu, region executive al GE Energy pentru Romania, Bulgaria si Moldova.

„Nevoia de investitii in zona de generare este imensa. Partea de cogenerare (productia simultana de energie electrica si termica – n.r.) va necesita investitii mari. Sistemele centralizate de incalzire si modernizarea acestora reprezinta un potential urias. Legislatia urmeaza sa devina aplicabila, iar urgentarea reglementarilor privind parteneriatele public-private este obligatorie. Sunt multi factori care vor face acest domeniu sa creasca in continuare si cred ca 2010 va fi mai bun decat 2009”, spunea recent Neagu.

Portrivit acesteia, in 2008 GE Energy a castigat in regiunea Romania, Bulgaria si Republica Moldova proiecte in valoare de un miliard de dolari.
Cine este Cristian Colteanu

•Absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, Facultatea de Masini Unelte
•Intre 1986-2000 a fost reprezentant al grupului italian cu activitati in domeniul energetic Ansaldo
•Intre 2000-2003 a ocupat functia de secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe
•Intre 2003-2007 a fost ambasadorul Romaniei in Italia
•Din 2007 preia conducerea operatiunilor GE pentru Romania, Bulgaria si Republica Moldova

Sursa: Ziarul financiar

februarie 5, 2010 at 6:56 pm Lasă un comentariu

Businessul generat de activitatile din Romania va fi cu circa 17% mai mic in 2009 comparativ cu 2008

Statul executa privatii, dar le tine banii blocati la firme care au datorii de miliarde, spune seful Siemens.

Companie care acopera piete precum energie, sanatate sau transporturi, crede ca businessul generat de activitatile din Romania va fi cu circa 17% mai mic in 2009 comparativ cu 2008, in scadere fata de estimarile initiale, potrivit Ziarul financiar.

„La sfarsitul lui 2009 nu mai misca nimic. Scaderea afacerilor nu a fost provocata de operatiunile pe care le deruleaza direct Siemens in Romania, ci au fost aduse cu precadere de partea internationala a Siemens care face vanzari in Romania si care se contabilizeaza in conturile noastre. De exemplu, Siemens SRL a scazut cu doar 5% anul trecut. De la inceputului anului insa, cel putin pe partea de energie majoritatea companiilor au inceput licitatiile pentru achizitii de echipamente”, spune Secosan, care la sfarsitul anului trecut nu se arata foarte optimist pentru anul acesta.  Potrivit acestuia, alaturi de energie mai sunt si alte piete  care incep sa-si revina si care dau drumul la investitii pentru modernizari sau reparatii.

„Metalurgia, cimentul, incep sa se miste. Nu vorbim de investitii majore, ci mai mult de lucrari de reparatii si de modernizare”, spune Secosan, potrivit Ziarul financiar.

Siemens este prezent pe piata locala prin intermediul a opt centre de productie in care lucreaza circa 1.700 de oameni. In vara acestui an, patru din cele opt unitati de productie, in care lucreaza 1.000 de oameni, vor fi integrate astfel incat sa poata fi obtinute anumite reduceri de costuri.

„In iulie vom avea o singura entitate de productie prin reunirea celor 4 frabrici, una din Buzias si trei din Sibiu sub un singur management. Nu este o decizie care se implementeaza doar in Romania, ci a fost luata la nivel de grup pentru o administrare mai buna. De exemplu, erau cazuri cand dintr-o fabrica din Sibiu erau disponibilizati oameni, in timp ce alta dorea sa angajeze. Masura nu va duce la reduceri de personal, dar va reduce eventualele fluctuatii in ceea ce priveste numarul de angajati prin consolidare”, a explicat Secosan.

In afara de unitatile din Sibiu si Buzias, Siemens mai are centre de productie la Brasov, Cluj, Brazi si Timisoara. In aceste unitati, germanii fac pe piata locala o serie de echipamente pornind de la componente pentru locomotive pana la software. Majoritatea produselor sunt destinate exportului. „La Timisoara, unde deja avem 200 de angajati care livreaza servicii IT destinate exportului, vom mai angaja anul acesta 70 de oameni. Creste foarte mult numarul firmelor care decid sa-si externalizaze departamentul IT. Este si o tendinta in ceea ce priveste externalizarea pentru reducerea costurilor, dar este si o masura normal de luat in contextul in care complexitatea din acest domeniu creste rapid”, explica CEO-ul Siemens SRL, potrivit Ziarul financiar.

In comparatie, la nivel de grup Siemens a decis saptamana trecuta concedierea a 2.000 de angajati din Germania. Siemens SRL a semnat saptamana trecuta un contract pentru producerea de tramvaie cu Astra Vagoane Calatori Arad, firma lui Valer Blidar. „In toamna aceasta primul tramvai va fi gata. Exista o cerere mare pentru inlocuirea parcurilor de tramvaie in toate orasele mari din tara. Dupa ce vom avea primul model realizat, vom vedea unde putem sa comercializam aceste tramvaie”, spune Secosan.

Germanii au pe piata locala si activitati in segmentul de petrol si gaze unde au semnat un contract de mentenanta pentru platformele de foraj marin operate de Petrom. Activitatile destinate segmentului de petrol si gaze au inceput sa ia amploare la inceputul anului 2008 cand Siemens a preluat o parte din activitatile si angajatii Rafiserv Petrobrazi, compania de mentenanta pentru rafinaria Petrobrazi, una din cele doua unitati de rafinare ale Petrom. Aceasta preluare nu a presupus plata unei sume de bani din partea Siemens, externalizarea acestei divizii facand parte din strategia Petrom, scrie Ziarul financiar.

Desi Siemens s-a pozitionat pe piata locala ca fiind unul dintre cei mai importanti furnizori de echipamente si servicii pentru companiile de transport si distributie a energiei electrice, compania spune ca anul acesta este pregatita sa castige si contracte pe partea de producere a energiei.

„In 2010 cred ca putem deveni furnizori de echipamente pentru proiectele eoliene. Suntem pregatiti pentru acest lucru. Oricum, de acum inainte cred ca vom vedea proiecte de dimenisiuni mai mici, de circa 50-100 de MW”, spune Secosan. Pana acum, cel mai mare proiect care a intrat in faza de montare a turbinelor eoliene apartine cehilor de la CEZ, care vor sa investeasca 1,1 miliarde de euro in Dobrogea pentru montarea a 240 de turbine eoliene.

In ceea ce priveste planul guvernului de a reorganiza segementul de producere de energie prin infiintarea a doua companii energetice gigant, Secosan spune ca este o idee buna.

„Nu poti crea concurenta intre un producator pe carbune si unul hidro, de exemplu. Mi se pare o idee buna sa creezi un amestec, dar aceasta strategie va merge doar daca ulterior companiile vor fi privatizate, chiar si prin bursa. Fara o buna administrare, nu se poate face nimic”, spune Secosan, potrivit Ziarul financiar.

O alta problema pe care o ridica directorul Secosan este cea a datoriilor pe care statul, care inca doreste a fi un bun administrator, le-a acumulat catre companiile private, blocandu-le astfel fonduri uriase pentru investitii, de exemplu: „Statul executa privatii, dar pe de alta parte le tine banii blocati prin faptul ca firme cum ar fi CFR-ul au datorii de miliarde catre companii private. Aceasta ar fi o solutie anticriza: gasirea unor modalitati prin care statul sa-si plateasca aceste datorii, lucru care ar ajuta enorm industria privata”, mai spune Secosan.

Sursa: Ziarul financiar

februarie 5, 2010 at 6:54 pm Lasă un comentariu

APC by Schneider Electric a extins parteneriatul cu IBM

APC by Schneider Electric, lider global in furnizarea de solutii integrate de electro-alimentare de siguranta si climatizare de precizie, a anuntat extinderea parteneriatului cu IBM;

pentru furnizarea solutiei IBM Portable Modular Data Center, o versiune de tip container care se bazeaza pe arhitectura premiata APC InfraStruxure si pe serviciile globale IBM, potrivit Tehnopol.

Prin PMDC (Portable Modular Data Center) IBM ofera un centru de date complet functional, disponibil sub forma unui container de transport, echipat cu o infrastructura fizica integrala care include sistemele de electro-alimentare de siguranta si de climatizare de precizie, precum si monitorizarea de la distanta. Integrarea produselor APC InfraStruxure intr-un astfel de container s-a realizat in cadrul aliantei globale dintre APC si IBM demarate inca din anul 2006. La data respectiva APC a fost ales drept principal furnizor de infrastructura fizica pentru Scalable Modular Data Center (SMDC) de la IBM. Ulterior, solutiile APC au fost selectate pentru a sustine IBM High Density Zone (HDZ), care le permite clientilor sa implementeze rapid un mediu de mare densitate in cadrul unui centru de date existent.

„Contributia APC in gama de oferte de centre de date modulare ale IBM demonstreaza flexibilitatea solutiilor noastre de a raspunde cerintelor clientilor pentru diverse aplicatii de tip business”, a declarat Jim Simonelli, Chief Technology Officer, APC.

“Designul infrastructurii fizice APC pentru centre de date se pliaza foarte bine pe solutiile PMDC de la IBM, concentrandu-se pe maximizarea eficientei printr-o abordare modulara si scalabila. Procedurile de verificare dinaintea productiei de serie si testarile preliminare lansarii pe care le realizam pentru produsele
 noastre asigura fiabilitatea ridicata si disponibilitatea soluttei PMDC”, scrie Tehnopol.

APC furnizeaza componentele de infrastructura fizica pentru mai multe solutii de centre de date modulare ofertate de IBM, inclusiv pentru SMDC. Aceasta solutie este disponibila pe plan global si incorporeaza tehnologii premiate privind electro-alimentarea de siguranta, climatizarea de precizie, cabinetele metalice si software-ul de management. Totodata, solutia ajuta clientii sa implementeze rapid un centru de date economic si cu un consum redus de energie electrica, care sa poata fi dezvoltat de la 150 mp la peste 750 mp in vedere sustinerea afacerii respective. Prin parteneriatul celor doua companii, clientii pot proiecta si construi rapid un centru de date in aproape orice mediu de lucru, beneficiind de competentele IBM Global Services si de o arhitectura standardizata pentru centre de date, reducandu-se capitalul initial si costurile operationale.

Sursa: Tehnopol

februarie 5, 2010 at 6:49 pm Lasă un comentariu


Pagini

Categorii

februarie 2010
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728