Posts tagged ‘energie solara’

Energie eoliana captata de la mare inaltime

Cu toate ca se stie de mult timp de energia eoliana, acest sistem nepoluant se mentine limitat din cauza costurilor ridicate ale investitiilor, a dificultatii de a obtine terenurile si a capriciilor vremii, de care depinde randamentul instalatiilor.

Chiar si construirea campurilor de turbine pe mare – dupa multi o solutie foarte eficienta – nu este tocmai perfecta, intrucat ele scumpesc si mai mult investitia, ridicand, totodata, probleme tehnice greu de stapanit.

De aceea, in ultimii ani, inginerii au luat in calcul amplasarea turbinelor la mare inaltime, unde curentii sunt puternici si relativ constanti. Totodata dispare si problema solurilor si a multor costuri. O astfel de turbina trebuie sa produca de 27 ori mai multa energie decat una obisnuita.

Studiile si experimentarile efectuale pana in prezent privesc doua solutii: una din ele se bazeaza pe principiul „zmeului”, respectiv un planseu plutitor dirijat de la sol, iar cea de a doua are in vedere instalarea de turbine pe un balon gonflabil de tipul vechiului „zeppelin”.

NASA, in ultima vreme interesata de obtinerea unei energii neconventionale, sustine ca exista doua dificultati majore care trebuie rezolvate, pentru ca studiile si experimentele sa poata evolua. Prima deriva din faptul ca aerodinamica acestor instalatii nu este, inca, suficient pusa la punct pentru a obtine o funtionare autonoma si eficienta. A doua problema este legata de aparatura pretentioasa si scumpa care trebuie instalata pe o asemenea turbina, pentru a putea avea o buna monitorizare de la sol.

NASA s-a implicat activ in rezolvarea acestor probleme, ceea ce a creat optimism in randurile specialistilor. In luna martie 2012, s-a experimentat chiar o instalatie, cu control digital.

Prototipul realizat de NASA are la baza aerodinamica avionului Boeing-707, dar cu o anvergura a aripilor de numai trei metri. Urmeaza ca, in functie de rezultate, sa fie construit si prototipul definitiv, cu aceeasi anvergura ca a avionului Boeing.

In prima etapa, prototipul de trei metri a fost experimentat la altitudini mici, rezultatele fiind satisfacatoare. Este probabil ca, in curand, se va testa si la altitudinea optima de lucru, apreciata a se situa la circa 600 metri. Testarea se face in spatiul rezervat al NASA, in Wallops Island, Virginia, SUA.

iulie 10, 2012 at 2:00 pm Un comentariu

Romania a primit acordul CE pentru alocarea certificatelor verzi

Romania a obtinut aprobarea Comisiei Europene (CE) pentru alocarea in continuare a 71,4 milioane de certificate de emisii de gaze cu efect de sera, cu titlu gratuit, pentru producatorii de energie electrica in perioada 2013 – 2020.

Comisia Europeana a aprobat, la sfarsitul saptamanii trecute, alocarile gratuite de certificate de emisii de CO2 pentru centralele termoelectrice din Romania, Bulgaria si Republica Ceha. In mai 2012, Comisia Europeana a autorizat cererile Ciprului, Estoniei si Lituaniei.

Practic, forul european a raspuns favorabil autoritatilor de la Bucuresti la o aplicatie depusa in data de 30 septembrie 2011 de catre Guvernul Romaniei, prin MECMA, in urma caruia Romania va primi in continuare, pentru sectorul producerii de energie electrica, alocarea gratuita de certificate de emisii pe perioada 2013 – 2019.

Documentele solicitate de catre Comisie au fost elaborate de SC ISPE SA – Institutul de Studii si Proiectari Energetice, in calitate de consultant al MECMA.

In total, peste 268 de milioane de certificate de emisii vor fi alocate cu titlu gratuit centralelor electrice din aceste sase tari, in perioada 2013-2019. Acest numar va fi redus anual, astfel incat sa ajunga la zero in 2020. In prezent, sunt in curs de evaluare cererile Ungariei si Poloniei.

Alocarea temporara, cu titlu gratuit, a certificatelor de emisii reprezinta o derogare importanta de la regula generala prevazuta in legislatia revizuita in domeniul EU ETS, conform careia nu se aloca certificate de emisii cu titlu gratuit producatorilor de energie electrica. Din acest motiv, Parlamentul European si Consiliul au conditionat alocarea temporara, cu titlu gratuit, a certificatelor de emisii de respectarea mai multor criterii.

Astfel, alocarea pentru anul 2013 era limitata la maximum 70% din emisiile aferente productiei nationale de energie electrica in 2013, corespunzatoare consumului final national brut, acest procent urmand sa fie redus anual, valoarea certificatelor de emisii alocate cu titlu gratuit trebuie canalizata catre realizarea de investitii in reabilitarea si modernizarea infrastructurii energetice a tarii in cauza, inclusiv construirea de noi centrale electrice si diversificarea mixului energetic si a surselor de aprovizionare, precum si in tehnologii ecologice.

iulie 10, 2012 at 1:58 pm Lasă un comentariu

Productia de energie verde din ce in ce mai mare

Productia de energie electrica din surse regenerabile are un procent din ce in ce mai mare in Romania, dupa ce investitiile in energie eoliana, solara si in microhidrocentrale au luat avant in ultimii ani.

Romania produce din ce in ce mai multa energie din surse regenerabile. Daca în 2009 capacitatea instalata a parcurilor de turbine eoliene era de 14 megawați (MW), în prezent s-a ajuns la 1.253 MW, conform datelor prezentate de Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrie din Camera Deputaților. Pentru înca 1.400 MW exista deja autorizații de construcție, parcuri care vor fi finalizate în urmatorii ani.

Cel mai recent parc eolian inaugurat este cel al Enel Green Power, Salbatica2, din județul Tulcea. Parcul cuprinde 35 de turbine, cu o capacitate instalata totala de 70 MW, la fel ca Salbatica1, devenit operațional în 2011. Enel Green Power a ajuns la o capacitate de producție de energie eoliana de 270 MW, fiind în prezent unul dintre principalii producatori de profil, alaturi de companii prezum CEZ, Monsson Alma, Martifer și Iberdrola. Italienii au, în total, cinci parcuri în funcțiune, și înca un parc în execuție, Elcomex EOL din județul Constanța, care va avea o putere de 119,6 MW. Investițiile Enel Green Power se ridica la peste 330 milioane euro pâna în prezent.

Enel Green Power are in plan ca pana in 2016 sa dezvolte înca 202 MW în proiecte eoliene și 25 MW în microhidrocentrale. „Suntem interesați și de energie solara, unde am putea instala panouri fotovoltaice produse în fabrica propire, cea din Sicilia“, spune Roberto Deambrogio, director ENEL Green Power pentru regiunea Italia și Europa.

România are, în acest moment, o producție de energie solara de doar 2 MW, la care se adauga 28 MW în proiecte deja în construcție și înca 800 MW pentru care s-au dat autorizații. „Panourile fotovoltaice au devenit rentabile dupa ce investiția necesara producerii unui megawatt a scazut de la șapte milioane euro pâna la 1,9 milioane euro“, arata Iulian Iancu. Chiar și așa, ca investiție, energia solara ramâne mai scumpa decât cea eoliana, pentru care media este de 1,5 milioane euro pentru un megawatt.

Tot în categoria energie curata, țara noastra mai are o capacitate de aproximativ 440 MW din microhidrocentrale. „A fost nevoie de șapte ani pentru a pune în funcțiune al doilea generator de la Cernavoda și de înca șapte ani discutam ce facem cu al treilea și al patrulea (reactor – n.r.); spre comparație, în Dobrogea s-au ridicat doar în doi ani turbine eoliene cu o putere echivalenta cu cea a unui reactor de la Cernavoda (700 MW – n.red.)“, arata Iulian Iancu. Avântul luat de investițiile în energie „verde“ a fost susținut și de legislația adoptata rapid de România, fiind unul dintre puținele sectoare în care am întrecut celelalte state din Europa. „În condițiile în care celelalte state s-au bâlbâit cu legislația, investitorii mari, precum Enel Green Power, și-au concentrat investițiile în România“, arata președintele Comisiei pentru Industrie. Astfel, banii intrați în țara prin aceste proiecte ar plasa aceste investiții ca fiind printre cele mai importante din ultimii patru ani. „Cele din eolian, spre exemplu, sunt mai mari decât investițiile de la Jucu și de la Craiova la un loc“, arata Ianc.

România ar trebui sa ajunga, în 2020, la o producție de energie verde echivalenta cu o treime din producția naționala de energie, conform angajamentelor fața de UE. Daca ritmul actual se va menține, cel mai probabil, chiar vom ajunge la nivelul dorit. Interesant este ca, daca ar fi sa se ia în calcul și valoarea pagubelor produse de poluarea generata de funcționarea producatorilor tradiționali (unitațile termo pe carbune, în special), energia eoliana poate deveni chiar mai ieftina. Din pacate, cum poluarea nu este prinsa în cheltuieli, energia verde are nevoie de subvenții pentru a fi rentabila.

iulie 10, 2012 at 1:52 pm Lasă un comentariu

Harta parcurilor eoliene aflate in diferite etape de avizare

Recent compania Transelectronica a dezvaluit harta proiectelor solare aflate in diferite etape de avizare. In ceea ce priveste productia de energie solara, toata suprafata Romaniei prezinta interes pentru investitori.

Intr-un comunicat de presa recent, compania Transelectrica, transportatorul national de energie electrica, a publicat pe propriul site harta proiectelor solare aflate în diferite etape de avizare. Zona Dobrogei dar si a Moldovei au captat interesul investitorilor in producerea energiei eoliene. Insa, in ceea ce priveste producerea de energie solara, intreaga suprafata a Romaniei a trezit interesul investitorilor. De altfel, dupa ce pâna acum parcurile eoliene au atras investitii de peste 2 miliarde de euro, multi specialisti spun ca noul boom al energiei regenerabile se va naste din sectorul solar, acolo unde sprijinul acordat de statul român este extrem de generos.

Datele Transelectrica arata ca pe data de 15.06.2012 proiecte solare cu o capacitate de 398,9MW aveau deja contractele de racordare la retea. La aceasta capacitate se mai adauga înca 683,1 MW care au avize tehnice de racordare. Astfel, în acest moment exista proiecte totale de peste 1.000 de MW, care presupun investitii de circa 2 miliarde de euro în zona energiei solare. În ciuda tuturor acestor intentii numeroase de investitii, în România functioneaza acum numai trei parcuri solare, de circa 2 MW în total, amplasate la Singureni (Giurgiu), Scornicesti (Olt) si Tântareni (Gorj).

iulie 4, 2012 at 9:13 am Lasă un comentariu

Avion alimentat exclusiv cu energie solara

Primul avion alimentat exclusiv de energie solara, denumit “Solar Impulse” a zburat, timp de 19 ore, din Spania pana in Maroc, peste stramtoarea Gibraltar.

Avionul a decolat din Madrid, iar zborul a fost „sustinut” de 12.000 de celule solare si consumat la o viteza de croaziera de 44 mph (mile pe ora, adica aproximativ 70 de km pe ora).

Cu toate ca aceasta viteza este de zece ori mai mica decat cea la care zboara avioanele comerciale, creatorii aparatului cred ca acesta va avea succes si va fi folosit pe o scara larga in cativa ani. Aceasta este a doua calatorie importanta bazata pe energie solara din ultimele luni: in luna mai, catamaranul Turanor PlanetSolar, care merge si el exclusiv pe energie solara, dar pe apa, a ajuns cu bine la Monaco, dupa un drum de 32.000 de mile (peste 51.000 de kilometri) in jurul lumii.

Cat despre acest zbor,  proiectul „Solar Impulse” a inceput in 2003, cu un buget de 90 de milioane de euro, gandit pe zece ani. Mai multi ingineri din cateva tari europene sunt implicati in acest proiect gigant. Echipa a demonstrat ca un avion alimentat de energie solara poate zbura si ziua si noaptea fara a se ajuta, suplimentar, de combustibili fosili.

iunie 29, 2012 at 1:40 pm Lasă un comentariu

Bucurestiul o capitala „verde”

Edilii Capitalei incearca sa transforme Bucurestiul intr-un oras „verde” cu ajutorul unor proiecte prin care sa se reduca poluarea si sa fie stimulata folosirea energiei durabile.

Un proiect-pilot de folosire a energiei solare la iluminatul public va fi pus in practica in zilele urmatoare pe strada Matei Basarab din Capitala. Pe 20 de stalpi au fost montate sisteme de iluminat care vor folosi energia solara pe care o vor stoca, pe timpul zilei, in baterii si o vor utiliza apoi la aprinderea becurilor pe timpul noptii.

„Este un proiect realizat de o firma privata, iar municipalitatea nu a contribuit financiar la sustinerea acestuia. Putem spune ca este vorba despre un cadou pe care l-am primit si care ne va ajuta sa evaluam cat de eficient este un astfel de sistem, care sunt costurile de intretinere, ce economii se pot face si apoi, daca vor fi rezultate bune, sa-l extindem”, a declarat Ion Dedu, directorul Directiei Transporturi din Primaria Capitalei, potrivit Romania Libera.

Sistemul a fost realizat de Aedilia, firma care a realizat proiectarea si montajul echipamentelor de iluminat de pe artera de circulatie Strapungerea 1 Mai. Iluminatul de pe strada Matei Basarab nu depinde de retelele electrice din zona si este conceput independent, el folosind energia solara care aprinde ledurile pe timpul noptii. Sistemul va avea nevoie de intretinere si reparatii
in cazul in care vor fi probleme cu incarcarea bateriilor sau depunerile de praf de pe panourile solare.

Edilii sustin ca sistemul este comparabil cu cel clasic in ceea ce priveste performantele si intensitatea luminoasa si are avantajul ca foloseste energie 100% verde, nepoluanta. Alti cativa stalpi pentru iluminat solar au fost montati in parculetul de langa Gara Basarab. Sistemele de iluminat public cu ajutorul energiei solare sunt folosite si in alte tari ale UE care si-au propus sa utilizeze cat mai mult energia „verde”, a precizat Dedu.

Primarul Oprescu a precizat ca prin acest proiect se vor reduce cu 30% costurile cu iluminatul public si ca acesta va putea fi extins. Costurile pentru introducerea iluminatului pe baza energiei solare s-ar putea ridica la 2,5-2,7 milioane de lei pentru un cartier care are mai multe zone de agrement, scrie Romania Libera.

Inca 64 de sisteme asemanatoare, la trecerile de pietoni

Sistemul este asemanator cu cel montat in urma cu aproape un an la 64 de treceri de pietoni din Bucuresti si care se bazeaza pe energia captata de panouri solare. „Am dori sa extindem acest sistem, dar deocamdata nu avem fonduri alocate pentru continuarea proiectului”, a declarat Alina Roman, directoarea Administratiei Strazilor. Pentru acest proiect, primaria a alocat peste cinci milioane de euro unei firme care a montat sisteme de avertizare luminoasa la mai multe treceri de pietoni.

Proiecte cu finantare europeana

Edilii vor sa puna in aplicare si alte proiecte care sa transforme Bucurestiul intr-o capitala „verde”, chiar daca in prezent sunt foarte departe de acest deziderat din cauza poluarii.

La sfarsitul lunii mai, consilierii generali au aprobat un proiect prin care Bucurestiul va adera la Convetia Primarilor, organizatie care are ca scop dezvoltarea de proiecte pentru promovarea eficientei energetice si energiei durabile. Din aceasta conventie fac deja parte aproape 2.500 de edili din 42 de tari care vor realiza proiecte in domeniul ecologiei si care vor urma obiectivul UE de reducere a emisiilor de CO2 cu 20% pana in anul 2020.

Pentru aceste proiecte, autoritatile locale vor primi finantare europeana si credite de la Banca Europeana de Investitii. „Pe viitor, vom avea reglementari privind reducerea poluarii, iar dezideratul nostru este sa folosim energie verde in Bucuresti care este un oras foarte poluat”, a declarat Mircea Raicu, viceprimar general.

Sursa: Romania Libera

iunie 16, 2011 at 11:57 am Lasă un comentariu

Schneider Electric anunta o colaborare cu Soitec

Schneider Electric si Soitec anunta un acord important de colaborare tehnologica in domeniul fermelor solare.

Schneider Electric, specialistul global in managementul energiei, si Soitec, furnizorul mondial numarul unu de produse inovatoare pentru industria electronica si energetica, anunta semnarea unui acord de colaborare tehnologica in domeniul fermelor solare de randament inalt.

Expertiza tehnologica si industriala a companiei Soitec in domeniul semi-conductoarelor deschide calea unei revolutii tehnologice majore in productia de energie solara fotovoltaica cu concentrare inalta. Schneider Electric dispune de competenta unica in
gestionarea randamentelor sistemelor solare si in conectarea lor la retelele electrice. Prin combinarea acestor doua tipuri de expertize, Soitec si Schneider Electric inzestreaza industria franceza cu o baza tehnologica solida si performanta de prim rang mondial de dezvoltare a energiei regenerabile pentru a raspunde necesitatilor energetice ale planetei. Cei doi parteneri vor propune
impreuna solutii tehnologice destinate centralelor solare de inalta performanta pentru zonele foarte insorite, combinand tehnologia CPV ConcentrixTM a Soitec si solutiile integrate EcoStruxureTM ale Schneider Electric.

Expertiza Schneider Electric, recunoscuta de toti actorii din acest sector, in realizarea de centrale solare in numeroase tari si recenta confirmare a competitivitatii internationale a tehnologiei CPV a Soitec pe piata americana, demonstreaza valoarea unei initiative coordonate pentru dezvoltarea unei baze industriale inovatoare. Astfel, partenerii isi propun sa dezvolte un proiect de ferme solare in Franta, o dovada veritabila a pertinentei tehnologice a acestei colaborari. Aceasta dovada ar permite, de asemenea, stabilirea unor colaborari tehnologice in tarile ce dispun de o expunere mare la lumina solara, aceasta abordare inovatoare putand sa constituie un element strategic al dezvoltarii potentialului lor energetic, in special in cadrul Planului Solar Mediteranean.
Laurent Bataille, Director Energie Regenerabila, Schneider Electric, a declarat: „Suntem bucurosi ca Schneider Electric contribuie la dezvoltarea unei tehnologii solare inovatoare si competitive, demonstrand astfel competenta noastra unica in domeniul accesului la energii regenerabile. Expertiza noastra internationala in domeniul sistemelor inteligente de gestionare a energiei pentru centrale solare combinata cu sistemele CPV inovatoare ale Soitec ne vor permite sa raspundem necesitatilor de energie in crestere ale tarilor ce dispun de o expunere mare la lumina solara intr-o maniera eficace si durabila.”André-Jacques Auberton-Hervé, Presedinte
Soitec, a declarat: „Compania Soitec este mandra sa contribuie la dezvoltarea unei tehnologii franceze de referinta internationala. In calitate de lider al tehnologiei CPV, Soitec se alatura Schneider Electric pentru a dezvolta o oferta durabila pentru productia industriala de energie solara regenerabila.”

Despre Soitec

Soitec (Euronext Paris) este o companie industriala internationala ce are ca obiect principal de activitate fabricarea de materiale semi-conductoare de performanta extrema. Produsele sale (substraturi pentru componente electronice si sisteme fotovoltaice cu
concentrare – CPV), precum si tehnologiile sale (Smart CutTM, Smart StackingTM si ConcentrixTM), fac din aceasta companie un lider mondial ce mareste performantele si eficacitatea energetica a aplicatiilor destinate pietelor informatice, de telecomunicatii, echipamente electronice pentru automobile, de iluminare si centralelor solare de capacitate mare. Soitec are astazi sedii industriale si centre de cercetare-dezvoltare in Franta, Singapore, Germania si Statele Unite.

mai 30, 2011 at 1:57 pm Lasă un comentariu

Articole mai vechi


Pagini

Categorii

decembrie 2019
L M M J V S D
« oct.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031