Hidroelectrica doreste sa faca rost de bani pentru investitii

noiembrie 27, 2009 at 5:41 pm Lasă un comentariu

Hidroelectrica, cel mai ieftin producator de energie electrica, a contractat saptamana aceasta un imprumut de 60 mil. euro, in cadrul unor negocieri mai ample pentru obtinerea unei finantari in valoare de 300 mil. euro.

Potrivit unor surse din piata, creditul de 60 de milioane de euro a fost accesat de la o singura banca. Compania negociaza aceste imprumuturi de circa doi ani de zile, banii urmand sa fie indreptati catre finantarea programelor de investitii. Hidroelectrica si-a bugetat investitii totale de 1,9 mld euro pana in 2025 pentru investitii in noi unitati de productie de energie electrica astfel incat gradul de valorificare al potentialului hidroenergetic sa creasca de la 53,83% la 64,78%, informeaza Ziarul financiar.

Pana la sfarsitul anului compania va mai incheia inca trei acorduri, cu valori de 30 milioane euro, 70 milioane euro, respectiv unul extern de 135 milioane euro. „Am semnat ieri (miercuri – n.r.) un contract de 60 de milioane de euro”, a declarat Mihai David, directorul general al Hidroelectrica, citat de Mediafax. El nu a dorit sa precizeze cu ce banca a semnat acordul de finantare si nu a putut fi contactat pana la inchiderea editiei pentru detalii. Jumatate din suma aferenta contractului, respectiv 30 de milioane de euro, poate fi accesata imediat, iar restul in primul trimestru al anului viitor.

Hidroelectrica, detinuta de Ministerul Economiei, si-a anuntat recent intentia de a intra in sectorul de energie eoliana si se afla in prezent in negocieri cu trei companii romanesti pentru achizitia unor proiecte cu o capacitate instalata de pana la 100 MW, scrie Ziarul Financiar.

Reprezentantii Hidroelectrica nu au dorit sa ofere detalii privind identitatea celor trei firme sau suma pe care compania de stat ar fi dispusa sa o aloce acestei investitii. Totodata, compania va construi anul viitor prima centrala pe biomasa din portofoliu, in care estimeaza ca va investi 40 mil. euro. In total, Hidroelectrica intentioneaza sa construiasca cinci centrale pe biomasa, iar investitiile viitoare vor viza productia de electricitate in hidrocentrale, centrale pe biomasa si parcuri eoliene.

Investitiile in centralele pe biomasa vor totaliza 200 de milioane de euro, cate 40 mil. euro pentru fiecare centrala. Hidroelectrica a asigurat anul trecut 26,4% din consumul de energie la nivel national.

Sursa: Ziarul financiar

Reclame

Entry filed under: Energie, Energie electrica. Tags: , , , , , .

Romania va trebui sa plateasca 12,5 miliarde euro pana in 2012 pentru redecerea emisiilor Cum sa eviti penele de curent?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Pagini

Categorii

noiembrie 2009
L M M J V S D
« oct.   dec. »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

%d blogeri au apreciat asta: