Posts tagged ‘panouri solare’

Bucurestiul o capitala “verde”

Edilii Capitalei incearca sa transforme Bucurestiul intr-un oras “verde” cu ajutorul unor proiecte prin care sa se reduca poluarea si sa fie stimulata folosirea energiei durabile.

Un proiect-pilot de folosire a energiei solare la iluminatul public va fi pus in practica in zilele urmatoare pe strada Matei Basarab din Capitala. Pe 20 de stalpi au fost montate sisteme de iluminat care vor folosi energia solara pe care o vor stoca, pe timpul zilei, in baterii si o vor utiliza apoi la aprinderea becurilor pe timpul noptii.

“Este un proiect realizat de o firma privata, iar municipalitatea nu a contribuit financiar la sustinerea acestuia. Putem spune ca este vorba despre un cadou pe care l-am primit si care ne va ajuta sa evaluam cat de eficient este un astfel de sistem, care sunt costurile de intretinere, ce economii se pot face si apoi, daca vor fi rezultate bune, sa-l extindem”, a declarat Ion Dedu, directorul Directiei Transporturi din Primaria Capitalei, potrivit Romania Libera.

Sistemul a fost realizat de Aedilia, firma care a realizat proiectarea si montajul echipamentelor de iluminat de pe artera de circulatie Strapungerea 1 Mai. Iluminatul de pe strada Matei Basarab nu depinde de retelele electrice din zona si este conceput independent, el folosind energia solara care aprinde ledurile pe timpul noptii. Sistemul va avea nevoie de intretinere si reparatii
in cazul in care vor fi probleme cu incarcarea bateriilor sau depunerile de praf de pe panourile solare.

Edilii sustin ca sistemul este comparabil cu cel clasic in ceea ce priveste performantele si intensitatea luminoasa si are avantajul ca foloseste energie 100% verde, nepoluanta. Alti cativa stalpi pentru iluminat solar au fost montati in parculetul de langa Gara Basarab. Sistemele de iluminat public cu ajutorul energiei solare sunt folosite si in alte tari ale UE care si-au propus sa utilizeze cat mai mult energia “verde”, a precizat Dedu.

Primarul Oprescu a precizat ca prin acest proiect se vor reduce cu 30% costurile cu iluminatul public si ca acesta va putea fi extins. Costurile pentru introducerea iluminatului pe baza energiei solare s-ar putea ridica la 2,5-2,7 milioane de lei pentru un cartier care are mai multe zone de agrement, scrie Romania Libera.

Inca 64 de sisteme asemanatoare, la trecerile de pietoni

Sistemul este asemanator cu cel montat in urma cu aproape un an la 64 de treceri de pietoni din Bucuresti si care se bazeaza pe energia captata de panouri solare. “Am dori sa extindem acest sistem, dar deocamdata nu avem fonduri alocate pentru continuarea proiectului”, a declarat Alina Roman, directoarea Administratiei Strazilor. Pentru acest proiect, primaria a alocat peste cinci milioane de euro unei firme care a montat sisteme de avertizare luminoasa la mai multe treceri de pietoni.

Proiecte cu finantare europeana

Edilii vor sa puna in aplicare si alte proiecte care sa transforme Bucurestiul intr-o capitala “verde”, chiar daca in prezent sunt foarte departe de acest deziderat din cauza poluarii.

La sfarsitul lunii mai, consilierii generali au aprobat un proiect prin care Bucurestiul va adera la Convetia Primarilor, organizatie care are ca scop dezvoltarea de proiecte pentru promovarea eficientei energetice si energiei durabile. Din aceasta conventie fac deja parte aproape 2.500 de edili din 42 de tari care vor realiza proiecte in domeniul ecologiei si care vor urma obiectivul UE de reducere a emisiilor de CO2 cu 20% pana in anul 2020.

Pentru aceste proiecte, autoritatile locale vor primi finantare europeana si credite de la Banca Europeana de Investitii. “Pe viitor, vom avea reglementari privind reducerea poluarii, iar dezideratul nostru este sa folosim energie verde in Bucuresti care este un oras foarte poluat”, a declarat Mircea Raicu, viceprimar general.

Sursa: Romania Libera

iunie 16, 2011 at 11:57 am Scrie un comentariu

Consumati eficient energie

Monitorizati tot timpul consumul de electricitate si nu puneti niciodata in functiune toate aparatele din casa in acelasi timp. Energia va fi din ce in ce mai scumpa, iar singura modalitate de a reduce factura este consumul eficient de electricitate.

Progresul tehnologic al omenirii necesita din ce in ce mai multa electricitate, iar Agentia Internationala pentru Energie estimeaza ca, in urmatorii 20 de ani, consumul la nivel global va creste cu cel putin 35%. In acelasi timp, resursele energetice sunt tot mai scumpe, scrie Adevarul.

Prin urmare, in acest cocktail al cererii si al preturilor in crestere, ce putem face pentru ca facturile sa nu sara in aer? Specialistii arata cu degetul spre eficienta energetica.

Rolul consumatorului

Þara noastra nu poate fi rupta din acest film. Ion Lungu, presedintele Asociatiei Furnizorilor de Energie, a avertizat recent ca pretul electricitatii se va dubla in urmatorii sapte-opt ani, din cauza schemelor de sprijin pentru energiile regenerabile si pentru reducerea poluarii, informeaza Adevarul.

In aceste conditii, autoritatile indeamna consumatorii sa ia atitudine. „Trebuie sa incepem sa intelegem ca energia nu este ieftina, ci este o problema fundamentala a lumii contemporane. Consumatorul nu va sta cu mainile in san, ci isi va eficientiza consumul, iar efectele cumulate nu vor fi dublarea facturii”, a aratat, la randul sau, Maria Manicuta, director in cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei.

In ultimii ani, s-a vorbit si la noi despre acest concept de eficienta energetica, insa mai mult la nivel teoretic si mereu au fost alte lucruri prioritare. „Aceasta deoarece pretul energiei in Romania nu este foarte mare. Pana nu de mult, erau cam aceleasi preturi peste tot in Europa, dar acum tarifele au crescut in unele state din Uniunea Europeana si multe tari au inteles deja cat de importanta este eficienta energetica”, a declarat pentru “Adevarul” Marc Coroler, vicepresedinte pentru centrul si estul Europei al Schneider Electric, companie specializata in managementul energiei.

Acesta a aratat ca si in Romania consumatorii si autoritatile au inceput sa se preocupe de acest aspect, in special pe segmentul industriei si al cladirilor. „Ideea principala este: daca monitorizezi, reduci. Asa a inflorit o noua industrie, cea a tehnologiilor inteligente care permit consumul eficient”, a mai spus Coroler.

La nivelul cladirilor industriale, comerciale si de birouri exista deja echipamente necesare de masurare a consumului in timp real, cu senzori care sting lumina atunci cand nu este nimeni in preajma, economisind astfel 20-30% din consumul de electricitate.

Senzori de lumina si panouri solare

Pentru consumatorii casnici, pana cand va fi accesibila o tehnologie care permite contorizarea energiei in timp real, nu doar luna de luna, nu este obligatoriu sa stam pe intuneric pentru a ne reduce factura. Cel mai bine este sa nu punem in functiune toate aparatele in acelasi timp, pentru ca energia in varfurile de consum este cea mai scumpa.

Daca sunteti mai tot timpul plecati de acasa in timpul zilei, cel mai bine este sa va alegeti un abonament diferentiat pe intervale orare, unde pretul energiei este de trei ori mai mic pe timpul noptii, dupa ora 22.00, si in weekend. La bloc, nu trebuie sa lipseasca senzorii de lumina de pe scara, iar pentru cei care locuiesc la casa sunt ideale panourile solare.

40% din consumul energetic al unei locuinte reprezinta iluminatul.

Sursa: Adevarul

mai 19, 2011 at 10:44 am Scrie un comentariu

Economisiti captand energia solara si transformand-o in energie electrica

Apelati la kit-urile solare Flink si generati energie electrica independent de reteaua de energie electrica, utilizand energia solara.

Utilizati kit-urile solare de 12 W, 60 W sau kit-ul generator solar portabil ca alternativa la energia electrica pentru asigurarea necesarului de energie al cabanelor, ambarcatiunilor sau oricaror altor spatii unde se doreste a se economisi energie.

Kit-ul solar 60 W contine: 4 panouri solare 15 W, suport metalic fixare panouri, controler incarcare, invertor 12 V cc la 220V ca, 2 lampi iluminat cu bec economic. Kit-ul generator solar portabil include pe langa panoul solar si un generator portabil (baterie 12 V/7 Ah), set cleme conexiune baterie si o lampa de lucru cu led.
In componenta kit-ului solar curent continuu intra panoul solar, acumulator 12 V/7 Ah, controler incarcare, 2 lampi lucru curent continuu, fisa bricheta, suport fixare panou.

Folositi kit-urile pentru iluminat siguranta si utilizati energia electrica produsa de panourile solare pentru iluminatul cabanei, cortului, anexelor gospodaresti (pivnita, garaj, etc) sau acelor locuri unde o sursa de curent electric nu este disponibila. Sortimentatia include si kit-ul solar iluminat siguranta cu senzor miscare si sisteme urmarire, care asigura un iluminat eficient prin directionarea luminii in functie de zona tranzitata.

Kit-ul solar auto 12 V pastreaza bateria masinii incarcata, indiferent de anotimp, utilizand energia solara. Kit-ul contine panou solar, set cleme conexiune baterie, fisa bricheta, ventuze pentru montaj pe parbriz.

Oferiti un plus de personalitate curtii Dvs fara a creste consumul de energie, apeland la fantana arteziana solara. Se pot crea fantani arteziene cu diferite forme datorita duzelor de pulverizare a apei din dotare.

Evitati neplacerile produse de tantari acasa sau in calatorii, utilizand aparataul solar antitantari. Led-ul de culoare albastra atrage tantarii si apoi ii distruge datorita spiralei metalice incandescente din interior.

Sursa: Promod.ro

august 16, 2010 at 1:07 pm 1 comentariu

Older Posts


Pagini

Categorii

 

mai 2012
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.