Posts filed under ‘Automatizari’

Icpe a implinit 61 de ani de existenta

Icpe sarbatoreste 61 de ani de la infiintarea Institutului de Cercetari Electrotehnice, cum a fost numit prin HCM 868 din 5 august 1950.

Icpe comemoreaza trecutul, celebreaza prezentul si priveste cu entuziasm provocarile din viitor. Din 1950, Icpe a evoluat de la un institut de cercetare la o companie puternica, stabila, cu traditie si cu o imagine noua oferind in prezent o linie de produse electrice precum aparataj electric ecologic, servosisteme, masini electrice speciale cat si o gama de servicii complete de la R&D la Servicii energetice integrate – ESCo, potrivit Comunicatemedia.

Ultimul an a marcat cateva repere in istoria bogata a companiei:

-Lansarea oficiala a proiectului “ICPE Solar Park – The European Hi-Tech Energy Park” in cadrul expozitiei internationale de la Hanovra. Ambitiosul proiect presupune initierea unor parteneriate si reunirea intr-un sistem integrat a sistemelor de producere sau economisire a energiei – electrice sau termice – bazate pe surse de energie regenerabila. In cei 40.000 m2 de pe malul Marii Negre “Agigea”, pe care ICPE ii dedica acestui proiect, se vor regasi functionand diferite sisteme fotovoltaice, turbine eoliene, pompe de caldura, micro-hidro, sisteme biomasa, case ecologice sau orice alte solutii hi-tech bazate pe surse regenerabile, menite sa economiseasca energie si sa sustina o dezvoltare durabila. Acest proiect s-a bucurat de un feedback pozitiv din partea partenerilor din atat din tara cat si de peste hotare, astfel ca in 2012 va incepe constructia acestuia, informeaza Comunicatemeadia.

-Icpe si-a redirectionat o buna parte din resurse spre oferirea de servicii tip Esco iar in ultimul an si-a dezvoltat portofoliul de clienti si imaginea de companie de servicii energetice.

-Un alt reper important il constituie castigarea contractului pentru Evaluarea proiectelor in cadrul Axei prioritare 4: “Cresterea eficientei energetice si a securitatii furnizarii, in contextul combaterii schimbarilor climatice”, DMI 2 “Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi”

-Icpe a organizat o serie de simpozioane si evenimente precum “ACQUISTEM”, in perioada 28-29 iulie 2011 la Agigea sau gazduirea Intalnirii Patronatului Roman din Cercetare si Proiectare

-A participat la mai multe expozitii si workshop-uri precum:
o In data de 24-28 ianuarie 2011 la Milano si Casalbetrame – Italia au avut loc discutiile privind proiectul Eco-Boat – castigat de ICPE in consortiul coordonat de firma Scanner SRL si Stamteh din Italia, in cadrul programului de cercetare MANUNET.
o International Conference and Exhibition on Ecological Vehicles and Renewable Energies, EVER Monaco 2011.
o Participarea la conferinta “Utilizarea energiilor regenerabile-modalitate de asigurare a independentei energetice a localitatilor”
o Workshopul “Development of Photovoltaics in the European Union New Member States” organizat in cadrul Proiectului European “PV-NMS-NET” la care Icpe este partener.
o Cartile Editurii ELECTRA au fost premiate de Academia Oamenilor de Stiinta din Romania (AOSR)
o A participat la aniversarea a 90 de ani de existenta a Facultatii de Inginerie Electrica – ELTH – UPB, pe 12 mai 2011.
o 7-9 iulie 2011 -Targul International de Energii Regenerabile si Eficienta Energetica in Constructii – RoEnergy organizat la
Palatul National al Copiilor din Bucuresti.

„XCercetatorii Icpe au obtinut medalii de aur si argint la Salonul de la Geneva si Bruxelles:

Corp de iluminat exterior cu module cu LED, premiat cu aur la INVENTICA 2010 BUCURESTI, cu argint la EUREKA 2010 BRUXELLES si cu aur la Salonul de la GENEVA 2011.
Lampa tubulara cu LED-uri pentru iluminat interior, premiata cu argint la INVENTICA 2010 BUCURESTI, cu aur la EUREKA 2010 BRUXELLES si cu aur la Salonul de la GENEVA 2011. In plus a castigat si Premiul special al Juriului oferit de TAIWAN INVENTION ASSOCIATION la GENEVA 2011.
Balast electronic, destinat conectarii la retea a lampilor cu halogenuri metalice, premiat cu argint la INVENTICA 2010 BUCURESTI si cu argint la Salonul de la GENEVA 2011.

Despre Icpe

Icpe are o experienta de peste 60 de ani in inginerie electrica si aproape 40 de ani in domeniul energiilor regenerabile, orientandu-si in prezent activitatea spre domenii cu profil eco-electric precum:

Energie regenerabila
Eficienta energetica
Protectia mediului
Aparataj electric ecologic cu comutatie in vid
Cabluri electrice speciale cu izolatie de teflon
Masini electrice speciale
Servo-control
Vehicule electrice
Automatizari industriale si agricole
Electrotehnologii
Incercarea produselor si caracterizarea materialelor

Mai mult, Icpe detine propriul institut de cercetare, o editura tehnica activa iar o mare parte din produsele realizate sunt brevetate, acestea fiind prezentate la diverse saloane internationale de inventica (Bruxelles, Geneva, Budapesta, Moscova). In anii 2009 si 2010 aceste inventii au obtinut 12 medalii din care 8 de aur si 4 de argint.

Bazandu-se pe o echipa de elita, ICPE a fost si este profund implicat in programele nationale si internationale de promovare a tehnologiilor pentru dezvoltare durabila.

Sursa: Comunicatemedia

august 10, 2011 at 10:55 am Scrie un comentariu

Instalatii de distributie gaze petroliere lichefiate

Noutati privind conditiile si cerintele tehnice pentru instalarea, montarea, repararea, autorizarea functionarii, exploatarea, repararea, verificarea tehnica in utilizare a instalatiilor de distributie gaze petroliere lichefiate (GPL).

In Monitorul Oficial al Romaniei nr.385 bis din 10.06.2010, a fost publicata prescriptia tehnica ISCIR PT C 8 – 2010 “Instalatii de distributie gaze petroliere lichefiate“. Aceasta prescriptie tehnica a fost aprobata cu ordinul Ministrului Economiei, Comertului si Mediului de afaceri nr.663 din 12.04.2010 si a intrat in vigoare la 30 de zile de la publicare. Prescriptia are drept scop stabilirea conditiilor si cerintelor tehnice pentru instalarea, montarea, repararea, autorizarea functionarii, exploatarea,
verificarea tehnica periodica, intretinerea, verificari tehnice in utilizare pentru investigatii/examinari cu caracter tehnic pentru instalatiile GPL.

Prescriptia PT C8 – 2010 este intocmita in concordanta cu principalele acte normative care reglementeaza domeniul prezentat in acest articol si anume:
a) Legea nr.64/2008 privind functionarea in conditii de siguranta a instalatiilor sub presiune, instalatiilor de ridicat si a aparatelor consumatoare de combustibil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.240 din 27 martie 2008, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) Hotararea Guvernului nr.1.340/2001 privind organizarea si functionarea Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.37 din 21 ianuarie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare;
c) Hotararea Guvernului nr.584/2004 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piata a echipamentelor sub presiune, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.404 din 16 mai 2004, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) Legea nr.307/2006 privind apararea impotriva incendiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.633 din 21 iulie 2006;
e) Legea nr.319/2006 a securitatii si sanatatii in munca, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.646 din 26 iulie
2006;
Prevederile prescriptiei tehnice PT C 8 – 2010 se aplica urmatoarelor categorii de instalatii de distributie GPL:
a) instalatii de distributie GPL la autovehicule tip SKID (monobloc);
b) instalatii de distributie GPL la autovehicule, montate la locul de functionare;
c) instalatii de distributie GPL la consumatori casnici si/sau industriali, montate la locul de functionare.
Nu intra sub incidenta prevederilor acestei prescriptii tehnice instalatiile GPL (recipientele si conductele aferente) din cadrul liniilor tehnologice de producere a GPL si depozitelor industriale.

Recipientele sub presiune din componenta instalatiilor GPL se pot instala:
- suprateran;
- suprateran acoperit cu pamant sau nisip;
- subteran acoperit cu pamant sau nisip.

Instalatiile GPL si echipamentele din componenta acestora trebuie sa corespunda conditiilor climaterice din Romania si
anume:
- temperatura maxima admisibila de lucru: +50°C;
- temperatura minima admisibila de lucru: intre -40°C si -20°C;

La instalatiile GPL de distributie la consumatorii casnici si/sau industriali se utilizeaza 3 trepte de presiune:
- treapta I – presiune inalta, cuprinsa intre 18 si 2 bar inclusiv;
- treapta II – presiune medie, cuprinsa intre 2 si 0,05 bar inclusiv;
- treapta III – presiune joasa, sub 0,05 bar.

In instalatiile GPL de distributie la consumatorii industriali se pot utiliza toate treptele de presiune.
In instalatiile GPL de distributie la consumatorii casnici se utilizeaza numai treptele de medie si joasa presiune, imediat dupa
iesirea din recipientul (recipientele) de stocare si pana la limita cladirilor, iar in cladiri numai treapta de joasa presiune.

A. Instalarea si montarea instalatiilor GPL
Instalarea este definita de PT C8 – 2010 ca fiind activitatea de fixare/amplasare a unei/unui instalatii/echipament la locul
utilizarii si/sau de conectare la alte instalatii sau echipamente, in vederea asigurarii conditiilor de functionare.

Montarea este activitatea de imbinare a componentelor unei instalatii/echipament, conform documentatiei tehnice, in vederea functionarii acesteia/ acestuia.

Instalarea/montarea instalatiilor GPL se efectueaza de catre producatorul acestora, de catre persoane juridice autorizate de catre ISCIR sau de catre persoane juridice autorizate de autoritatile competente din statele membre ale UE. Persoanele juridice autorizate de autoritatile competente din statele membre trebuie sa fie inregistrate in Registrul ISCIR al persoanelor juridice autorizate.
Instalatiile GPL sunt instalate/montate dupa obtinerea, in prealabil, a avizului obligatoriu de instalare eliberat de ISCIR.

In avizul obligatoriu de instalare se precizeaza caracteristicile tehnice principale ale tuturor recipientelor din componenta instalatiilor GPL.
Instalarea instalatiilor GPL tip SKID se efectueaza conform documentatiei tehnice care a stat la baza obtinerii avizului obligatoriu de instalare.
Montarea instalatiilor GPL se face pe baza unei documentatii tehnice preliminare de montare, care trebuie sa fie avizata, inainte de inceperea lucrarilor de montare, de catre un responsabil cu avizarea documentatiei tehnice preliminare de montare/reparare
(R.A.D.T.P.)
Instalatiile GPL trebuie sa fie protejate cu dispozitive de siguranta impotriva cresterii presiunii peste limitele de functionare
admise.
Verificarea tehnica a instalatiei GPL, in timpul si la finalul lucrarilor de montare, se efectueaza de catre personalul tehnic de specialitate, responsabil cu supravegherea lucrarilor (R.S.L.), al persoanei juridice montatoare, atestat de catre ISCIR. Dupa montare, persoana juridica care a efectuat lucrarile de montare intocmeste o documentatie tehnica conform cerintelor PT C8 – 2010. Pentru serviciile prestate, persoanele juridice autorizate de catre ISCIR pentru montarea instalatiei trebuie sa elibereze o
declaratie de conformitate. Pe instalatia GPL se aplica la final placa de timbru conform documentatiei tehnice.

B. Autorizarea functionarii instalatiilor GPL
Instalatiile GPL pot fi date in exploatare numai daca detinatorul/utilizatorul a obtinut autorizarea functionarii. Autorizarea
functionarii instalatiilor GPL se efectueaza de catre inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR. Se admite autorizarea functionarii urmatoarelor tipuri de instalatii GPL:
a) instalatii GPL noi care respecta cerintele privind introducerea pe piata, stabilite de reglementarile nationale care transpun directivele europene aplicabile: HG 584/2004.
b) instalatii GPL vechi care au mai functionat si:
- provin din Uniunea Europeana:
1) care respecta cerintele prevazute la introducerea pe piata stabilite prin directivele europene 97/23/EC ;
2) care au fost construite anterior intrarii in vigoare a directivelor europene aplicabile si care au fost introduse pe piata cu respectarea reglementarilor nationale ale statului membru in care au fost construite;
- provin din afara Uniunii Europene si care respecta cerintele prevazute la introducerea pe piata stabilite prin directivele europene aplicabile.
Pentru obtinerea autorizarii functionarii instalatiei GPL, inspectorul de specialitate din cadrul ISCIR efectueaza urmatoarele:
a) verificarea documentatiei tehnice a instalatiei GPL conform cerintelor PT C8 – 2010;
b) verificarea documentatiei tehnice de instalare/documentatiei tehnice preliminare de montare, dupa caz;
c) revizia interioara;
d) incercarea la presiune hidraulica;
e) verificarea reglarii dispozitivelor de siguranta;
f) incercarea de etanseitate a instalatiei GPL;
Instalatiile GPL autorizate sa functioneze se inregistreaza in evidenta ISCIR. De asemenea pentru ele se elibereaza cartea recipientului (pentru fiecare recipient din componenta instalatiilor GPL).

C. Repararea instalatiilor GPL
Repararea instalatiilor GPL se efectueaza de catre producatorul acestora, de catre persoane juridice autorizate de catre ISCIR sau de catre persoane juridice autorizate de autoritatile competente din statele membre ale UE. Persoanele juridice autorizate de autoritatile competente din statele membre trebuie sa fie inregistrate in Registrul ISCIR al persoanelor juridice autorizate.
Cerinta de autorizare pentru reparare nu se aplica producatorilor care repara instalatii GPL fabricate de catre ei.
Lucrarile de reparare a instalatiilor GPL, care se verifica de catre inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR, constau in:
a) inlocuirea conductelor si a armaturilor asamblate prin sudare, din cadrul instalatiilor GPL;
b) executarea la elementele sub presiune a unor suduri noi, refacerea sau remedierea celor existente;
c) incarcarea prin sudare a elementelor sub presiune care prezinta coroziuni, eroziuni sau pori, izolat sau grupat.
Inaintea inceperii lucrarilor de reparare, reparatorul intocmeste un memoriu tehnic de prezentare a lucrarilor de reparare, care se inainteaza la ISCIR in vederea acceptarii.
Dupa finalizarea lucrarilor de reparare, reparatorul intocmeste documentatia tehnica de reparare. Verificarile tehnice care se efectueaza acum sunt:
- verificarea documentatiei tehnice de reparare si verificarea, in concordanta cu documentatia tehnica, a modului
in care au fost efectuate lucrarile de reparare.

D. Verificari tehnice in utilizare pentru investigatii/examinari cu caracter tehnic
Verificarea tehnica in utilizare pentru investigatii/examinari cu caracter tehnic a instalatiilor GPL se efectueaza de catre producatorul acestora, de catre persoane juridice autorizate de catre ISCIR sau de catre persoane juridice autorizate de autoritatile competente din statele membre ale UE.
Persoanele juridice autorizate de autoritatile competente din statele membre trebuie sa fie inregistrate in Registrul ISCIR al persoanelor juridice autorizate.
Verificarea tehnica in utilizare pentru investigatii/examinari cu caracter tehnic se efectueaza in scopul evaluarii starii tehnice, estimarii duratei de functionare remanente si stabilirii conditiilor de functionare in siguranta a instalatiilor GPL. ISCIR autorizeaza persoanele juridice pentru urmatoarele activitati in domeniul instalatiilor GPL:
- instalarea instalatiilor GPL;
- montarea instalatiilor GPL;
- repararea instalatiilor GPL;
- intretinerea instalatiilor GPL;
- verificari tehnice in utilizare pentru investigatii/examinari cu caracter tehnic.

Sursa: TehnicaInstalatiilor

august 4, 2011 at 11:14 am Scrie un comentariu

ABB se astepta la cresteri ale vanzarilor

Producatorul de tehnologii pentru automatizari ABB, cu sediul central in Houston – Texas (SUA), a comunicat o majorare cu 18% a comenzilor in cel de-al doilea trimestru din 2011, acestea ajungand la 9,86 miliarde USD.

Incasarile din perioada analizata au cumulat 9,68 miliarde USD, fiind cu 17% mai mari fata de cele consemnate in perioada corespunzatoare a anului fiscal precedent. Pe segmentul de produse electrice, solicitarile au sporit cu 4%, cererea imbunatatindu-se atat in domeniul industrial, cat si in cel utilitar. O situatie si mai buna a fost raportata de divizia de sisteme electrice, unde
cresterea a fost de 11%, scrie AgendaConstructiilor.

Din punct de vedere geografic, cele mai importante majorari au fost semnalate la nivelul reprezentantelor din America de Nord si de Sud, gratie achizitiei companiei Baldor Electric. Comenzile au fost mai mari inclusiv in Europa, iar in Asia tendinta puternic ascendenta s-a mentinut, astfel incat incasarile au crescut cu peste 40%. Pe termen scurt, in pofida ingrijorarilor produse de dezechilibrele macroeconomice din SUA si Europa (in ceea ce priveste deficitele bugetelor publice), precum si din China (legate, in principal, de nivelul ridicat al inflatiei), perspectivele de dezvoltare raman favorabile.

Aceasta se intampla deoarece cresterea preturilor la materii prime si materiale a determinat o majorare a cheltuielilor de capital ale companiilor, care – totodata – sunt obligate sa implementeze masuri speciale de eficientizare din punct de vedere energetic si de crestere a productivitatii.

Sursa: AgendaConstructiilor

iulie 28, 2011 at 10:01 am Scrie un comentariu

Older Posts


Pagini

Categorii

 

mai 2012
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.